| ascunsă încă-n foşnetul …pădurii

01.11.11 by

|  ascunsă încă-n foşnetul …pădurii

din volumul cu acelaşi titlu, în pregătire la Editura Codex Aureus Bucureşti

copertă şi ilustraţii: dr Trestian Găvănescu, A.FIAP

000  |  …potecă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


001  |  acolo jos, acasă

profesorului Constantin Ciuce,

rectorul UMF „Iuliu Haţieganu”, din Cluj-Napoca

 

urcăm, urmele celor ce-au fost

ne arată drumul

prin zăpadă îngheţată, pe munte

nu se văd piscurile, / iarnă rea

în faţă, viscolul plimbă perdele de nea

balauri întunecaţi înghit soarele

vântul şuieră: cu putere – şuieră vântul

urcăm, /încă

urmele celor ce-au fost se mai văd

viscolul e tot mai aproape, şi noaptea:

 

balauri întunecaţi înghit ziua şi o mestecă/şuierând

printre pinteni de stâncă/cocoşul de munte, toropit, în igluul lui

ascuns în zăpadă/zadarnic îl adulmecă vulpea

prăpăstiile urlă/adânc,

acolo, jos, sălăşluieşte alt fel de întuneric

***

citesc, carte după carte: scara vieţii

şi cartea, ultima, se rupe, şi cade, şi

mă înalţă căderea ei/cu greu mai pun piciorul pe

altă – nouă – treaptă, şi-abia se înfiripă,

sub mine, hăul –

şi urc, de unul singur,

către un cer de gheaţă, mai înalt,/înalt –

şi-acolo, jos, acasă,

sălăşluieşte alt fel de întuneric…
079

 

 

 

 

 

ugerul cerului plesneşte de furia apelor

tună din înalt Măria Sa, Natura

 

fulgere – roşu, galben, albastru

brăzdează visele

 

 

 

 

………………..

 

în rănile adânci ale timpului

Dumnezeu seamănă oameni
061

 

 

 

 

 

 

 

continui să merg

urc, cobor

şi tot mai des îmi întâlnesc copilăria

e deghizată sub întâmplări trăite, oameni, zile şi

câteodată, sub chipul blând al unui lup singuratic, flămând
013

 

 

în satul meu, sălăşluind departe-, ’n amintiri

bătrânii duc spre cimitirul vechiului Schit

domnii Moldovei

 

şi zbor pe lângă drum, în meri, salcâmi, cireşi

şi dau să-i plâng, şi-aud:

chi-viuu, chi-viuu…!

 

care cu boi împodobiţi se-opresc

şi cerul pare ca de smoală

luna cădelniţează de pe case

 

cortegii funerare, în şir, ies din pădure şi pâraie

şi curg, la deal, spre cimitirul vechiului Schit
006

 

 

 

 

 

nu mă pot plânge de singurătate, deşi, aici,

însingurat mă simt:

tot mai ocupaţi, mai grăbiţi

oamenii nu mai au timp nici măcar să mă vadă când ning
025

 

 

şi zilele se strâng sub coaja lor, sărace

pluteşte-n aer toamna…

abia mai văd poteca şi

încă merg: aud, aproape, tot mai aproape, greieri

cântă!

 

mama şi tata, bunici şi străbunici, meri, peri, caişi, livezi

încet, se sting în frunze, iarbă, cântec…

 

 

 

………………………

 

abia mai văd poteca…

 

şi greierii se sting!
014

 

                                             soţiei,

 

e toamnă iar

frunze îngălbenesc

din prispa casei ne zâmbesc bostanii

pisicile la soare se-ncălzesc

şi de prin tufe le pândesc motanii

 

e toamnă iar

cocoşul dă de veste

găinile se ouă şi-apoi cotcodăcesc

miros de struguri copţi adie dinspre dealuri

şi făr’ să prind de veste, încet, îngălbenesc

 

 

 

***

(…) e toamnă iar, şi/ pomii năpârlesc

albastrul târgului se-ntoarce-n gri

pe geamuri flori de gheaţă se ivesc…

albastrul târgului se-ntoarce-n gri

 

e toamnă iar,/ târziu, în cărţi s-au copt poveşti

cu poale-n brâu, se rumenesc plăcinte…

şi-ascunse în iatacuri, femei ne-ademenesc

de prin cotloane, scorburi… nespusele cuvinte
016

 

 

mai mult tac decât vorbesc

mai mult merg decât privesc

 

lumea a îmbătrânit

vorbe, vise au sleit:

 

mai mult tac decât vorbesc

cu pământul mă tocmesc

 

rădăcini de iarbă rea

rădăcini de iarbă bună

eu adun şi le hrănesc:

Doamnă Mare – mătrăgună

 

057  |  fântâna lui moş Vasile

 

 

 

 

Nu mai ştiu de unde am auzit povestea aceasta:

Moş Vasile era cunoscut ca un meşter fântânar cum nu mai fusese altul înainte. Lucra pe la alţii ca să-şi adune bani pentru o fântână a lui. Să-şi facă şi el fântână în ogradă! Dar banii erau puţini, cei pentru care trudea îl plăteau mai mult în bătaie de joc. Fântână pentru el n-a mai apucat să facă.

După moartea lui, la puţin timp, în bătătura casei, şi-a făcut apariţia un izvor firav. Peste câteva zile şi-a înteţit debitul. Plouase mult, săptămâni la rând. Undeva, mai sus de casa fântânarului, alunecase un mal. Ceva se întâmplase. Izvorul din ograda lui moş Vasile născuse un mic pârâiaş, ce-şi săpase albie către grădină…

De o parte şi de alta a lui erau straturi de pătrunjel, hrean, ceva mai departe un zmeuriş sălbăticit… O întreagă lume.

O vecină, care-şi făcea de lucru prin preajmă – cică să adune verdeţuri – a băut din apa izvorului şi a căzut la pat.

Până să închidă ochii, a tot povestit celorlalţi ce făcuse. Şi-atunci, vecinii şi-au reamintit de dorinţa moşului. Şi, din puţinul lor, au plătit un meşter să facă o fântână.

Fântâna lui moş Vasile.

 

043  |  la bar barbar

la bar barbar se-mbată omul

şi lăutar la un ţambal îi cântă

barbar la bar se-mbată omul

şi-i cântă la ţambal un lăutar

 

şi-i cântă dintr-o coasă neagra doamnă

vestind barbar momentul crucial

şi-i cântă dintr-o coasă neagra doamnă

învăluită-n negrul sideral

 

la bar barbar se-mbată azi alt om,

bar-man îi toarnă alt nectar în cupă

iar sus, pe coş, în fum învăluită

ascute coasa neagra doamnă iar

 

ce-ar fi de n-ar fi lumea vămuită

de oameni, de omizi, şi de strigoi…

căci ne-am mânca de vii, toţi

între noi

şi-am căuta prin stele şi noroi

o altă neagră doamnă, siluită

să ne cosească iarăşi ca pe oi

 

***

 

ce-ar fi de n-ar fi lumea vămuită?!

 

061  |  identitate, bis

 

 

 

 

omul-lup pe umărul meu stâng

şi omul-privighetoare pe cel drept

şi omul-Cuvânt, …rădăcină

 

din foc, apă, din apă, vis, şi din vis, poem:

pasărea sufletului se-nalţă,

precum iarba

 

 

 

 

 

070  |  şi spaime, şi păcate

 

 

 

 

 

 

 

tăceri alungă vântul

tăceri aduce ploaia

şi spaime, şi păcate rămân

în scorburi,

prinse

 

nici ploaia nu le spală

nici vântul nu le-ajunge

şi spaime, şi păcate rămân

în scorburi,

prinse

 

mi-e sufletul pădure

cu arbori trişti, bătrâni

şi spaime, şi păcate ascunse-n

scorburi,

ninse

 
088  |  iarnă rea, ce iarnă rea!

 

 

 

în cimitirul armenesc

cântă cucul

armenesc

cântă cucul armenesc

şi-o să cânte, şi-o să cânte

cine ştie până când?!

 

voi, străini, să nu muriţi

şi aici să nu veniţi şi

aici să nu veniţi

în pământ să nu intraţi

că în el de dracu daţi!

în pământ să nu intraţi (se repetă

până vă ia dracu) /că în el de dracu daţi!

 

Groparul l-a auzit, şi

la cuc s-a repezit

şi la cuc s-a repezit

pliscul el i l-a legat

şi apoi l-a

atârnat/sus în vârf de măr uscat

 

şi cucu’ cuminte-a stat(!?)

ce cuc prost, bun de legat/sus în vârf de măr uscat:

 

ce cuc prost, bun de legat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Prof Răzvan U.

    „rădăcini de iarbă rea

    rădăcini de iarbă bună

    eu adun şi le hrănesc:

    Doamnă Mare – mătrăgună”

    ANTOLOGIC!

    Răzvan

Leave a Comment

*