Artistul în timpul său

19.06.15 by

Cel de-al doilea invitat al lui Nicolae Coande, în cadrul evenimentului cultural “Artistul în timpul său”, este eseistul și profesorul universitar Ionel Bușe.
De mai mulți ani invitat al unor prestigioase universități din Europa și America Latină, unde susține conferințe și prelegeri pe tema imaginarului, Ione Bușe este una dintre figurile remarcabile ale Craiovei intelectuale. El va susține, marți 30 iunie, de la ora 13, conferința “Mitologii actuale ale violenței” și va vorbi, alături de invitații săi, despre cele mai recente cărți ale sale, dintre care două au fost publicate anii trecuți la prestigioasa editură franceză L’Harmattan.

Intrarea publicului este liberă.

IONEL BUŞE este eseist, prozator, profesor universitar de filosofie la Universitatea din Craiova, director al CSIR „Mircea Eliade” și al revistei Symbolon, editată împreună cu Institutul de Filosofie din Lyon. A publicat peste 200 de studii şi articole în reviste din ţară şi străinătate, a coordonat 18 volume colective, a îngrijit şi prefaţat 10 traduceri, a participat la peste 40 de colocvii internationale în Franța, Italia, Brazilia, Mexic, Portugalia, Belgia și a apărut cu studii în tot atâtea reviste și volume internaționale din aceste țări. Lucrări de autor: Eseuri şi schiţe ontologice, Ed. Fundaţiei Brâncuşi, Târgu-Jiu, 1997; O hermeneutică simbolică a basmului fantastic românesc, Alfa Press, Cluj-Napoca, 2000; Logica pharmakon-ului, Paideia, Buc., 2003; Métamorphose du symbole, Dacia, Cluj-Napoca, 2004; Filosofia şi metodologia imaginarului, Scrisul Românesc, Craiova, 2005, reed. în 2012 la Ed. Presa Universitară Clujeană şi Ed. Universitaria; Introduction à la pensée roumaine, Editions univ. Lyon III, 2006; Democraţie în rouge caviar, Fundaţia Alfa, Cluj, 2007; Du logos au mythos, L’Harmattan, Paris, 2008; Mythes populaires dans la prose fantastique de Mircea Eliade, L’Harmattan, Paris, 2013; Gaston Bachelard, une poetique de la lecture, Harmattan, Paris, 2014 și Intelocrați, filosofi și ironisti, Ramuri, 2014. Traduceri: La vie des images de Jean-Jacques Wunenburger (Cartimpex, 1998); Imaginaires du politique de Jean-Jacques Wunenburger, Paideia, 2005 (în colaborare); proza: Ultima vară cu Enikö și… alte povestiri, Ed. Fundația Alfa, Cluj, 2010. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Societăţii Române de Filosofie (Filiala Craiova), membru al Asociation Internationale Gaston Bachelard, Dijon, membru al Asociation des Amis de Gilbert Durand, Chambery, membru al Association Ferdinand Gonseth, Lausanne. Este bursier NEC-LINK 2006-2007, New Europe College, Bucharest. A primit premiul Academie Române în 2007 pentru lucrarea Filosofia şi metodologia imaginarului şi premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Craiova) în 2003 si 2011.

Inițiat de curând de scriitorul Nicolae Coande, proiectul Artistul în timpul său este menit să aducă artistul român, cu precădere cel craiovean, în fața publicului său, în încercarea de a contribui la cunoașterea artiștilor din urbe de o manieră mai decisă, cu tot ceea ce înseamnă munca și opera acestora, fie că sunt scriitori, regizori, artiști plastici, poeți sau organizatori ai unor evenimente culturale. Autorul proiectului ține la ideea de generație de spirit, în cadrul căreia au loc schimburi de idei, dezbateri și chiar polemici culturale – toate acestea inițiate pentru ca “gustul pentru arte și ideea de prietenie să nu dispară din oraș”. Întâlnirile de acest gen vor avea loc lunar la Biblioteca Franceză “Omnia” (director, Doina Ghiță).
Primul invitat a fost, în luna mai, regizorul Bogdan Cristian Drăgan.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.