Articol critic la ”Eul si umbra sa”(Dan Sgarta)

26.09.12 by

Cartea de faţă şi-a propus un obiectiv ambiţios: să schiţeze un temei ontologic al hermeneuticii. Autorul s-a aplecat, în primul rând, asupra interiorităţii în oglinda căreia ne recunoaştem cu toţii: eul. Orice fiinţă gânditoare trăieşte în orizontul conştiinţei de sine şi se sesizează. Dar gândul filosofic preia eul şi-l transformă în întrebare. Tema interiorităţii definite şi circumscrise a eului devine astfel interogaţie de sine. Iar punerea întrebării aduce simultan, în discuţie, lumea din afară.

Cum se apropie, în mod curent, eul gânditor de lucruri? Care este raportul dintre eu şi lucruri şi pe ce se întemeiază acesta? Şi cum şi-ar putea el modela raportul acesta pentru ca indiferenţa (uneori agresivă) să fie îmblânzită şi să devină iubire? Cum s-ar putea împăca eul cu alteritatea concretă pentru a ajunge, în cele din urmă, tocmai la temeiul care l-a constituit? Aceste întrebări au darul de a sublinia dintru început un adevăr: orice sesizare de sine – orice oglindire – prin care fiinţa umană se recunoaşte pe sine ca eu presupune „fundalul“ (sau „umbra oglinditoare“) ce face posibil şi cauzează, în acelaşi timp, fenomenul reflexiei. Eul nu poate fi despărţit de „umbra“ care îşi trădează prezenţa tocmai în şi prin actul oglindirii de sine.

Fiecare om experimentează în mod firesc acest adevăr, prin chiar condiţia conştiinţei curente de sine. Dar dacă eul devine subiect al meditaţiei, dacă, aşadar, privirea sa lucidă se întoarce asupră-şi, procesul detaşării de sine – care asigură actul fundamental al sesizării de sine – se intensifică prin gândire şi deschide porţile unui orizont nou, metafizic, din perspectiva căruia ochiul iscoditor al raţiunii va examina eul şi fundamentul („umbra“) care-l face cu putinţă.

Spre acest orizont insolit ne conduce, în fond, cercetarea de faţă. Eul comun (al conştiinţei curente de sine) devine Eu originar, transcendental. Nu trebuie să confundăm eul comun al conştiinţei (pe care îl experimentează orice fiinţă gânditoare) cu Eul originar, aşa după cum nu trebuie să înţelegem că subiectul contemplativ se poate extinde indefinit, aspirând spre sine întregul domeniu, aşa cum pare să rezulte din binecunoscuta teză pe care a susţinut-o Husserl. Eul originar (şi transcendental) se confundă, până la un punct, cu Eul pur al conştiinţei reflexive, dar se diferenţiază de acesta tocmai prin capacitatea sa de a-şi integra sinele şi lumea lucrurilor, deopotrivă. Acesta e, de altminteri, punctul de vedere al cercetării de faţă: „Eul transcendental“ întemeiază, susţine şi guvernează lumea sinelui şi universul lucrurilor. Instanţa sa este sacră, iar domeniul pe care-l locuieşte este învăluit în mister.

Pentru a-l putea urmări pe autor, va trebui să ne desprindem de theorezele măruntei experienţe cotidiene şi să ne avântăm în atmosfera tare a înălţimilor, acolo unde gândirea speculativă domneşte suverană şi se confundă, la un moment dat, cu cerul chemător spre care s-a ridicat.

Format la şcoala idealismului clasic german, Dan Sgârţă a preluat „pe cont propriu“ cercetarea, privind însă – cu precauţie şi luciditate – umbrele filosofilor uriaşi care au făcut cu putinţă punerea acestor întrebări, nu fără a-şi însuşi, în acelaşi timp, experienţa de gândire şi simţire a Sfinţilor Părinţi.

Sunt bucuros să pot saluta cartea unui gânditor care a ştiut pătrunde, cu un viguros talent, aici, în „arena“ – pentru cei mai mulţi, anonimă – a gândirii speculative autentice. Nu ştiu câţi cititori se vor strădui să-i urmărească cuceritoarea meditaţie, dar ştiu că toţi cei ce se vor apropia cu atenţie de experienţa sa spirituală vor fi răsplătiţi de lumina ce se înalţă din abisuri, în izbucnirea unui răsărit plin de promisiuni.

www.omniscop.ro

Leave a Comment

*