apropiat prea mult de el însuși

02.08.12 by

apropiat prea mult de el însuși

Se dedică filozofului Mihai Șora

 

La început părea mai îndrăzneț, azi nu mai poate fi suferit,

nici răbdat, nemaifiind pregătit pentru

orice lucru bun, nici pentru a-l primi, nici pentru a-l dărui.

Din contră. Își ceartă ochii, că de ce văd ce văd.

Își ceartă urechile, că de ce aud ce aud.

De ce? Deoarece a răsturnat totul pe dos și s-a scufundat în

el însuși, de unde iese necunoscându-și

adâncimile, tot pierdut, tot ignorant – după o viață. „Care

sunt cele rele și

care cele indiferente?” Nu-l mai interesează. Sau

nu e în stare să le mai perceapă, risipit în propriu-i neant…

Adevărul e că s-a lăsat în seama

credinței, de-a lungul vieții și n-a găsit răspunsuri la

întrebări simple, mai rău s-a încurcat.

Nu dă vina pe nimeni, atât

poate, nu se va scandaliza de nimic din cele ce

i s-au întâmplat și i se mai întâmplă, pe toate le rabdă – nu

asta e problema principală.

A observat că nici straturile profunde din el

însuși nu-i stau în putere, ci stau

în puterea altuia – atunci? De ce să-și mai bată capul. Până

acum s-a disprețuit sincer, și nu i-a folosit

la nimic, s-a pedepsit, s-a călcat în picioare, neavând sens

tot ce face. Acum i-a devenit și moartea

indiferentă și nu mai e îndrăgostit de orice lucru bun,

dovedit înșelător, în timp: din contră.

Îi dau lacrimile când se apropie prea mult de el însuși, dar

nu mai știe dacă asta e de bine sau e de rău,

îi e rușine. Știe doar că s-a scârbit, azi se bucură, mâine

se întristează, nimic nou, nu le dă

zilelor de capăt. Ar vrea să se iubească. E convins că răul

va spori spre mai rău și că nu se va

bucura de liniștea interioară, s-a tot cercetat în amănunt.

Nimeni nu dă atenție la cele ce nu se petrec la

vedere și cu sonorul dat tare, deși ele provoacă mari rupturi

sufletești, catastrofe naturale

în taină, după legea veche. Ar fi frumos să prevadă

viitorul, pe ultima sută de metri,

să facă sesizări, subtil, să nu mai facă lumea

greșelile pe care el le-a făcut. I-ar plăcea să se simtă o zi

bogat, o zi sărac, nu numai fraier: o

zi limpezit, o zi tulburat, o zi suferind, o zi fericit,

o zi ascultat, o zi nu.

Înțelege singur că viața nu l-a făcut mai

înțelept, că nu poate fi nici călăuză celor rătăciți, „nici

lumină celor ce sunt în

întuneric, nici povățuitor celor fără minte, nici învățător

celor nevârstnici”. Înțelege singur, mai exact,

că nu face, de când se știe, decât să se topească încetul cu

încetul, esență cu esență, în interiorul

substanței universale…

www.omniscop.ro 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*