Amintiri…

01.11.11 by

Am scris o piesă după jurnalul unui mare scriitor şi m-am aliniat, cuminte, la concursul unui T.N. care îmi mai jucase o piesă. Am intrat într-un soi de finală în doi. N-am câştigat. Se întâmplă… Dar era cea mai bună piesă a mea. Piesa câştigătoare era proastă şi era scrisă de un fost turnător la Secu al marelui scriitor… Blasfemie! Am solicitat punerea în public, faţă în faţă, a celor două piese. Mi-a răspuns persoana cea mai competentă: „N-o să câştigi niciodată!” Piesa poate fi citită în ultimul meu volum de teatru, „Alice nu ştie să moară.”
Atunci am înţeles câteva lucruri. Unu: că Secu n-a încetat să existe şi să dicteze în Cultura românească. Doi: că printre  marii dizidenţi de azi sunt mici informatori de ieri. Trei (consecinţă  a punctelor anterioare): CNSAS-ul e o cazemată cu mulţi ochi albaştri… Prin urmare, în Cultura românească nu vorbeşte decât cine trebuie şi spune exact ce trebuie şi când trebuie!
A… mi s-a cerut să-mi dau cu părerea dacă d-nii Pleşu şi Liiceanu au făcut bine că au tăcut… şi eu v-am vorbit despre altceva! Scuze!

Al Dumneavoastră pentru totdeauna, Gheorghe Truţă

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*