AMINTIRI DIN COMUNISM…

01.12.11 by

AMINTIRI DIN COMUNISM…

În afară de faptul că ne era vecin, prin 1980,  şi-n afară de faptul că era şi el un amărât de pescar, Puiu Poartă-Pică avea, totuşi, ceva în plus faţă de restul locatarilor: se bucura de trista faimă a „omului cu apele” din blocul nostru turn, adică cel veşnic urmărit de ghinionul inundaţiilor…

Se ştia, de pildă, începând cu parterul şi terminând cu etajul zece, dar mai ales la etajul opt, unde locuia nefericitul, că la el niciodată nu funcţionează bine robinetele – de cele mai multe ori uitate deschise, canalizarea – în general înfundată, sau conductele de calorifer, care obişnuiau să plesnească singure, aşa, ca din senin, chiar când îţi era lumea mai dragă …

Pentru vecinii de la etajul inferior, aceasta era cea mai sigură dovadă că au de-a face cu un pescar autentic; aproape zilnic le picura apă-n cap, şi nu trecea lună de zile fără să nu-i încerce o inundaţie straşnică. Protestele lor s-au înmulţit, uneori transformându-se în ameninţări făţişe, dar fără ca Puiu Poartă-Pică să se sinchisească într-un fel sau altul. Până la urmă n-a mai avut încotro şi a prins boală pe cei de la E.G.C.L. Mai întâi i-a reclamat (inutil) la ziarul local, după aceea a urmat audienţa (şi aceasta inutilă) la primar, şi în final E.G.C.L.-ul a început să-l cunoască foarte bine, şi chiar să-l simpatizeze în mod deosebit, motiv pentru care reparaţiile (făcute de ochii lumii, să nu se spună că nu şi-au dat interesul) parcă mai tare declanşau apele. Ce se dregea astăzi într-un loc, pocnea şi curgea mâine dincolo…

Războiul acesta tacit, dintre Puiu Poartă-Pică şi cei de la E.G.C.L. a durat aproape un an de zile, fără ca nici unul din combatanţi să capituleze. În cele din urmă, mi-a fost totuşi dat ca împreună cu tot blocul, să asist emoţionat la fericitul deznodământ…

Cum Puiu Poartă-Pică în particular era şi mecanic auto, printr-un concurs ciudat de împrejurări s-a trezit că într-o bună zi lucrează la maşina hârbuită a tovarăşului Vânturoiu – persoană de vază la judeţ. Reparaţia Daciei 1310 a durat cam o săptămână, după care şiretenia binecunoscută a mecanicului burduhănos şi-a spus repede cuvântul. Se ştia că printre altele Vânturoiu era şi un pescar înrăit, aşa că Puiu Poartă-Pică i-a exploatat prompt slăbiciunea, provocându-l la o partidă de pescuit, unde, chipurile, trebuia încercată maşina, dar numai după ce în prealabil a momit bine locurile din timp, cu două-trei zile înainte. Punct ochit, punct lovit: tovarăşul Vânturoiu a prins în două zile peşte cât nu văzuse el în doi ani… În acel moment s-a ataşat subit de maestrul său într-ale unditului, prietenie concretizată rapid printr-o vizită la domiciliul mult încercatului pescar şi mecanic auto, unde vezi Doamne, nu avea cine bea ţuica şi ronţăi nişte păstrăvi fripţi …

Parşivul de Puiu Poartă-Pică s-a pregătit din timp pentru această fericită întrevedere: taman bine când tovarăşul Vânturoiu studia extaziat nişte cârlige şi nailoane canadiene, procurate de la bursa neagră a pescarilor, dintr-o dată, ca la comandă, au început să plesnească prin toată casa ţevile şi conductele, să şurluie robinetele şi să năvălească apele… Dezolat şi cu pantalonii suflecaţi, lipăind triumfător prin apă, Puiu Poartă-Pică a ridicat neputincios din umeri la întrebările alarmate ale tovarăşul Vânturoiu.

-Ce să le fac, dom’le, mă războiesc cu ei de-un an de zile, de când mă ştiu nu mi-au făcut o reparaţie ca lumea! Uite-aşa păţesc eu de fiecare dată când am musafiri…

Mic şi negricios, pe alocuri încărunţit, subţire ca paiul şi iute în mişcări ca o nevăstuică, tovarăşul Vânturoiu şi-a suflecat şi el pantalonii, iar după ce s-a văzut cu ciorapii storşi, a mormăit printre dinţi:

-Primarul ştie?

-Bineînţeles! i-a confirmat surâzător Puiu Poartă-Pică. Tovarăşul Flondor cunoaşte foarte bine problema. I-am pus în temă şi pe redactorul-şef de ziar şi pe directorul de la E.G.C.L. Ştiu toţi, dar nimănui nu-i pasă… Asta e!

-Bineee! s-a arătat mulţumit tovarăşul Vânturoiu. Începând din clipa de faţă nu te mai mişti din vârful patului, lasă restul în seama mea!

Zicând acestea s-a debarasat de haina de la costum, cravata şi vesta, apoi şi-a suflecat mânecile cămăşii şi s-a repezit la telefon, pentru a mitralia furios şi autoritar câteva cuvinte:

-Aici Vânturoiu, de la judeţ! Tu eşti, Flondore? Bun, atunci ascultă şi bagă bine de seamă, ai zece minute la dispoziţie ca să dai ochii cu mine! Mă găseşti pe Vasile Roaită, la 7 pe 53. Ia-l cu tine şi pe Ploştinaru de la E.G.C.L. şi să-mi fiţi raşi şi frezaţi cum scrie la carte, că dacă nu, vă tund eu şi vă bărbieresc pe amândoi. Executarea!

După ce a dat alarma, tovarăşul Vânturoiu s-a aşezat cuminte pe marginea patului, alături de camaradul său de suferinţă, secondându-l pe Puiu Poartă-Pică într-o plăcută îndeletnicire: cărăşel la miez de pâine! S-au folosit cu succes de două vârfuri uşoare din bambus, şi s-au distrat de minune cu cărăşeii evadaţi din cadă, care acum zvâcneau veseli prin toate ungherele casei…

Când au intrat pe uşă Flondor şi cu Ploştinaru, plescăind speriaţi prin băltoaca din coridor, şi-au aruncat privirile în sufragerie, l-au văzut pe tovarăşul Vânturoiu cu bambusul în mână şi-au încremenit lângă-un perete. Dacă pe moment şi-au înăbuşit râsul au îngheţat de-a binelea când au auzit urletul:

-Băi, tovarăşi, ce-i aicea, măi, fraţilor, heleşteu proprietate personală la etajul opt? O dată trec şi eu prin orăşelul vostru amărât şi atunci trebuie să stau cu picioarele în apă? Păi, ia să-mi spuneţi voi mie, cum vine asta? Tăceţi? Bineee, atunci schimbăm macazul! Flondore, suflecă-ţi pantalonii, stoarceţi ciorapii şi aşează-te colea, la masă, să-ţi scrii cererea de eliberare din funcţie! Tu, Ploştinarule, la fel! Specificaţi că nu mai faceţi faţă şi să sunteţi depăşiţi de probleme, fapt pentru care solicitaţi un post de contabil de şantier şi respectiv şef de balastieră. Repede că n-am vreme de pierdut!

După câteva secunde de panică şi perplexitate, cei doi proaspăt oropsiţi de soartă îngânară într-un glas:

-Se poaate, tovarăşe Prim? Păi, se rezolvă, imediat, se repezi tovarăşul Flondor, vânturându-şi braţele pe lângă trupul rotofei, pe care mai că nu plesneau nasturii de la vestă. Până faceţi un duş fierbinte la casa de oaspeţi numai bine se strânge echipa de intervenţii şi se-apucă de treabă! Schimbăm parchetul, conductele, robineţii, caloriferele şi chiuvetele, schimbăm tot! se ambală primarul, din ce în ce mai sigur pe sine. Păi, se poate? Ploştinarule, văd că-i distrusă şi zugrăveala, ia gândeşte-te cum îi tragem un „calcio” din ăla vechi şi nu uita de faianţa albastră în baie şi bucătărie!..

Înalt, uscăţiv, directorul de la E.G.C.L. n-a mai aşteptat altă invitaţie, a înhăţat telefonul şi a lătrat câteva ordine scurte, amestecate pe ici-colo cu dumnezei şi luceferi, după ce mai întâi pomeni câte ceva de maşina de intervenţii, pompieri, zugravi şi instalatori. Răcorit, se îndreptă din şale până îi pârâiră oasele şi îşi netezi cu batista chelia, deoarece prinsese o atrăgătoare ruginie de la apa împroşcată spectaculos din arteziana caloriferelor sparte.

În scurt timp după acestea începu pe palier o forfotă de oameni, scule şi unelte mai ceva ca la o avarie de uzină, de ziceai că intră tot blocul în renovare. Cel puţin pe holul etajului opt se desfăşura un du-te vino necontenit, fel şi fel de meseriaşi şi aparate, care mai de care perindându-se în grabă de la uşa liftului la apartamentul inundat, cu uşa scoasă din ţâţâni. Am văzut funcţionând chiar şi-un generator autogen, cu flacără oxiacetilenică dibaci mânuită de un tinerel, hotărât să taie meticulos tot ce era ţeavă. Dar câte alte n-am mai văzut, de nu-mi venea să cred ochilor, cum se ajută pescarii între ei, chiar şi printr-un simplu telefon …

Puiu Poartă-Pică fluiera nepăsător o melodie săltăreaţă, de parcă tot ce se întâmpla în jurul său îl lăsa rece. Cocoţat mai departe în vârful patului, agita cu dexteritate bambusul şi vedea liniştit de treabă în căutarea cărăşeilor fugari.

-Ha-ha-haa, râse el complice şi-mi aruncă o ochiadă, da’ ştiu că le-am copt-o! Mâine dimineaţă plec cu tovarăşul Vânturoiu la Mureş, să-l învăţ cum se dă la mreană şi la somn. Ai grijă ca pe seară să treci pe la mine, e rost de chiolhan mare, că facem feştanie la casă nouă!..

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*