America… America!

16.08.12 by

America… America!
   Prietenii se întreabă, miraţi, de ce nu mai sunt atât de vehement cu acest papiţoi care trece, ca o fantomă rea, prin Istoria României. Răspuns: pentru că România nu mai există. Atunci… de ce să te agiţi pentru ceva ce tocmai, după o agonie prelungă, a decedat?!
   Acum… rămas fără Ţară, simt ceva între seninătate şi scârbă. Cel puţin…  m-am liniştit.  Plus că am idioata satisfacţie de a se adeveri ceea ce spun de vreo câţiva ani încoace: România era pe moarte. Acum… Dumnezeu s-o ierte! Ca şi pe pinguinii care veniseră să voteze, la mişto, direct de pe plajă la orele unşpe fără cinci,  când urnele se închideau la unşpe. Că, degeaba ar fi votat şi ei şi, prin absurd, încă două milione de români, asta e altă poveste, pe care vreau să v-o spun, ca un testament al unui fost român, în rândurile următoare.
   Am fost chemat la parastas: nu m-am dus. Bucatele stricate mi-ar fi rămas în gât. Cea mai mare parte din tre prietenii mei, scriitorii, le consumă cu nesaţ! Ei sunt „elita”, ce dracu… aliniată frumos, la primit colacu’…  dat de domnu’ dracu’! Cum au făcut-o, mulţi, şi pe vremea lui Ceau. Acum unii pozează în dizidenţi şi scriu cărţi despre mizerabila securitate…
   Un lucru bun s-a întâmplat zilele acestea: şi ultimul prost a văzut că, de multă vreme, fosta naţiune numită generic România, nu era decât o colonie de rangul cinci a Americii. Ca importanţă în ochii stăpânilor, cu mult sub ultimul stat african… Aşa zisul Băsescu n-are nicio vină: el nu e nici măcar agent american, e doar un hăhăitor pus pe un jilţ de carton de către agenţii adevăraţi. Dorinţa lui fierbinte de a poza în agent american provoacă lungi hohote de râs. Zilele acestea, americanii îşi trimit un funcţionar obscur, cică să evalueze situaţia românilor! Gest inutil, doar aşa, de ochii Lumii, pentru ei colonia de la malurile Dunării nu ere decât o importanţă de palmares. E motivul pentru care i-a dat ca premiu unui oarecare afacerist cu merite electorale, numit ambasador, să facă loby în interes propriu pe nişte păşuni oricum arse. Avioanele F nuştiucât, Roşia Montana şi alte mici afaceri americane, dar care pentru români par uriaşe, sunt mize de orgoliu pentru marea naţiune. În fond, acest papiţoi e ţinut în vitrina cu paiaţe pentru că America n-are acum timp de complicaţii: asta i-ar lipsi, să apară un tip deştept şi curajos şi să se pună în fruntea furiei populare. Când va veni vremea, ca şi Bin Laden, Mubarack… sau cum dracu se scrie!, Gaddafi, ăla mic, cu mustaţă din Irak, şi tot şirul de dictatori adevăraţi, nu corcituri ca pe Dâmboviţa, urcaţi în şa chiar de serviciile secrete americane, va fi aruncat la groapa de gunoi. ASta e viaţa: cine poate… el face, el desface! Cu cuvenitul dispreţ pentru lingăi! E motivul pentru care toate alegerile lui Băsescu au fost câştigate la mustaţă… Şi acum, degeaba au votat şi morţii, puteau să voteze şi cei încă nenăscuţi… paiaţa ar fi câştigat cu celebrul „cincizeci plus unu” . Totul face parte din acest scenariu pe care americanii l-au compus între două căscaturi. După reacţiile lor de adormiţi în scaune fără rotile, mă întreb dacă micuţii Antonescu şi Ponta fac parte, cu ştirea lor, din acest scenariu, sau sunt doar nişte naivi. Îmi vine să râd în hohote când tipi aparent serioşi invocă acea aşa-zisă „Curte Constituţională”. Bine: înţeleg că rostul ei e doar de evantai pentru paiaţă, dar nu pricep de ce proştii scenarişti acceptă să intre într-un ridicol atât de gros: praguri, erate care se schimbă în aceeaşi zi, termene anulate cu o zi înainte de a fi anunţate… Asistăm la un film cu mediocri făcut pentru proşti. Adică pentru noi, cei care am crezut că, dacă punem ştampila ca oameni normali, facem vreo scofală. Sanchi!
   Băsiştii sunt de trei feluri: agenţi americani, ciolangii autohtoni şi câţiva naivi. Doamne, Ţie îţi mulţumesc pentru ce nu m-ai făcut! Puteai să mă faci somalez, biciuşcă, ac de cusut, câine dingo… dar dacă îţi venea ideea să mă faci băsist?! Nici chiar aşa, cufundat în butoiul de rahat până la gât, nu e o viaţă! Ce-aş fi făcut în acest caz disperat? Nimic. Adică… m-aş fi afundat până la creştet… şi aş fi respirat. E ceea ce recomand tuturor aşazişilor băsişti, în traducere liberă, mâncători de rahat.

Related Posts

Share This

Leave a Comment

*