Alegeri

29.11.13 by

Pictorul francez Alfred Hamm locuieşte la Ostrov, lângă Faget, într-o casă ţărănească reconstruită după planurile proprii: a transformat fostul hambar în spaţiu de locuit, dar a păstrat materialele originale, reaşezându-le în diferite puncte ale casei, a amenajat un etaj cu balcon care dă spre grădina din spate (Oamenii m-au întrebat de ce nu îmi fac balconul spre stradă să stau şi să ma uit la lume… de ce? În grădină văd soarele, copacii…).

Ne-a primit desculţ, însă, văzându-ne bocancii solizi din picioare şi ezitarea de-a intra, ne-a făcut semn sa întrăm liniştiţi cu ei în picioare. Spune că îi place să meargă fără papuci prin casă şi prin grădină cât de mult poate în timpul anului. Acum e noiembrie, un soare palid întrerupe rar norii de ploaie.

Una dintre bunici povestea cum mergeau desculţi pe rouă dimineţa devreme după vite, era greu, dar iată, “acum n-am nimic”. Din vite ieşeau aburi ca din pământul cald peste care plouă. Nu-i întreba nimeni dacă vor să meargă desculţi, nici nu-i poftea să intre fără să se descalţe.

Povestim despre casă – o casă cu un interior original, plăcut şi plin de personalitatea pictorului şi a doamnei sale – Nica, învăţătoare în Ostrov. Apucă şi ea să ne povestească depre lucrul la şcoală într-o sală în care se regăsesc elevi din diferite clase, împreună: lucrează cu fiecare grup în paralel, pe părticele, s-a obişnuit, însă aducerea clasei pregătitoare în aceeaşi sală a făcut să nu mai meargă la fel această metodă câştigată – cei mici nu au răbdare, trebuie să le vorbească tot timpul… expresia obosită a povestitoarei rotunjeşte imaginea unei clase unde pentru fiecare copil e o luptă. Totuşi, satul e norocos – încă mai are şcoală cu patru clase, nu au închis-o, ca prin alte părţi.

Mai târziu vedem şi atelierul din căsuţa de lângă poartă, cu un interior brut, aproape cel original, destinat poate unei bucătării de vară. Mobila veche, frumoasă, aşezată de Alfred în poziţia tradiţională în camera de la stradă nu mai adăposteşte în paturi pernele şi în dulapuri haine – peste tot sunt tablouri, schiţe, culori în mijloc, pe masă.
Mai are o pasiune – lumea animalelor. Şerpi, insecte, păsări, amintite în câte un colţ printr-un reprezentant conservat în borcan, un osişor agăţat artistic sau o piele de şarpe. Le simpatizează împreună cu nepoata – o fetiţă isteaţă, care astăzi nu este în vizită, dar ale cărei semne se văd peste tot. Colecţii de gândăcei şi pietre, desene, poze, colţuri în care şi-a aşezat ea câte o comoară. Alfred ne povesteşte încântat despre jocurile Adelei, şi ai zice că, pe când ea învaţă despre natură, pictură şi franceză atunci când vine la ei, şi pictorul învaţă sau reînvaţă, de la nepoată, să fie copil.

De altfel, lasă o impresie de tinereţe naturală, atât prin alegerile imprimate în structura casei, cât şi prin dialog şi gândire. Genul de tinereţe înţeleaptă pe care o ai doar după ce ai trecut de tinereţea anilor. Ne spune că pentru a picta trebuie doar să ştii privi, iar pentru a face muzică trebuie să ştii să asculţi. Arta nu stă în instrumente. Îmi fuge din nou gândul la alte glasuri, alte încăperi – la “a investi în viitorul copilului”: ore, lecţii, instrumente, responsabilitate, program zi de zi după şcoală. “Noi îl dăm la pian, vioară, fotbal, desen, dansuri, chitară…”. Oare copilului îi place? Cineva îmi povestea cum înaintea fiecărei ore de pian copilul vomita de emoţie. Odată am auzit în parc o discuţie monumentală în care mama îşi convingea fiul, undeva pe la 5 ani, care venise hotărât că nu mai vrea lecţii de muzică, că i se pare şi că aşa e la început… nici până azi nu ştiu dacă avea sau nu dreptate. Noroc că atunci când nu ai un venit constant la un anume nivel ca şi părinte, de voie de nevoie o laşi mai moale cu totă pregătirea extra curriculară. Dar, mă întreb, mai ştim să vedem ceea ce e în jur? Să auzim?

În grădină, câinele, legat doar acum, pentru beneficiul nostru, împarte castronul cu mâncare cu o hoardă de vrăbii gureşe. Pe urmă, supărat că i s-a lipit de fundul castronului pâinea înmuiată, leagăna vasul de metal emailat cu laba, făcând să mai sară câte o bucată în sus.

Peretele atelierului, pe dinafară, e acoperit cu desene colorate. Nu am văzut, dar mi-a spus Adrian că sunt făcute nu pe perete, ci pe foi sau placaj, şi agăţate acolo. Figuri pitoreşti din lumea satului, în costume populare stilizate. Se regăseşte o tipologie umană pe care Ahamm (cum semnează el) o înfăţişează şi în paginile publicaţiilor unde are câte un desen în tuş. Mai participă şi la festivalul de teatru francofon de la Arad, unde susţine ateliere de culoare cu elevii – totul a început de la invitaţia de a se afla în juriu (Le-am zis că eu trebuie să fac ceva, nu doar să stau aşa – îşi încrucişează mâinile – şi atât. Doar să stau nu vin.). Aşa au luat naştere atelierele care sunt deja parte din festival.

Aici este Raiul, ai tot ce-ţi trebuie, ne spune la un moment dat, privind către gradină pe uşile cu geam ce dau către veranda din spate. Nu înţelege de ce într-un ritm accelerat oamenii locului renunţă la tradiţie, aruncă obiceiurile şi lucrurile familiare şi îşi umplu vieţile cu aceleaşi forme pe care el le cunoaşte şi din Franţa – doar că acolo a văzut procesul petrecându-se mult mai lent. De ce nepoata sa primeşte teme pe care nu le poate face fără calculator într-o localitate în care puţini au acest obiect… poate nici de ce nu mai vedem valoarea umblatului desculţ, a contactului plin de bucurie cu natura, de ce căutăm înfriguraţi din interior căldura alături de sobă, sau, mai adesea, de ce mulţi renunţă la ea pentru sisteme de încălzire mai costisitoare şi mai noi.

Casa domnului Hamm (de ce îmi zici “domnul” – am văzut asta în România mereu, peste tot “domnul profesor, domnul doctor”, e ceva ciudat, eu sunt Alfred…) este frumoasă şi pe dinafară, are câte un detaliu ici, unul colo, elemente făcute unele chiar de el, care o umanizează, o încălzesc. Nu e trasă cu rigla, izolată cu polistiren, cu termopane şi cu rigips. După standardele impuse şi treptat adoptate de marea majoritate a oamenilor, ar trebui “făcută”. Casa trebuie făcută, daaa, ziceau în alt context, privind o altă casă, ba unul, ba altul. Pentru că nu e înarmată cu însemnele epocii actuale, pentru că nu arată ca ceva care îşi umflă pieptul să dovedească şi ea că poate să se autodepăşească… Casa cu mult tradiţional şi original în ea de la Ostrov e precum cele de odinioară – parcă e o persoană, nu doar un spaţiu de locuit. A devenit, nu a fost făcută.

De aici Alfred îşi porneşte tablourile către expoziţii, aici vin prietenii din România sau din Franţa. Se uită, visează şi ei să aibă curajul unei astfel de reaşezări.

Cei ce sunt deja în sat visează altceva – să plece. La oraş, în alte ţări poate. Ieşind din Ostrov, am văzut totuşi un meci de fotbal pe iarba din capătul satului. Lume multă pe langă el, tineret. Fără teren anume – pe unde cresc stadioane din bani europeni de obicei am văzut găini ciugulind – fără arbitru ori tribune. încă mai sunt lucruri spontane. Lucruri libere.
Poate că nu le apreciem cu mintea, căci am fost învăţaţi deja să nu mai putem face asta. Poate însă mai e ceva în noi care se bucură să vadă, să audă, să simtă ceea ce este natural şi firesc, nu ceea ce trebuie.

Aş zice însă că, de data aceasta, fermecaţi de pesonalitatea şi casa domnului Hamm, noi, trei adulţi şi un copil, am uitat să punem toate întrebările de pus, şi mai degrabă am privit şi am auzit…

fotografii: Mihai AFTANACHE

Explicaţii fotografii:

001: un măr în mărul din grădina pictorului din Ostrov
#001-un-mar-in-marul-din-gradina-pictorului-din-Ostrov
002: arca lui Alfred Hamm: „pământuri purtătoare de culori…”
#002-arca-lui-Alfred-Hamm
003: focul
#003-focul
004: prin fereastra atelierului spre …dincolo
#004-prin-fereastra-atelierului-spre-..
005: văzută de pictor – fereastră lângă fereastră, surprinsă de fotoreporter – ochi din umbra sinelui, Nica (învăţătoarea Domnica), soţia pictorului din Ostrov
#005-vazuta-de-pictor,-fereastra-langa-fereastra,-surprinsa-de-reporter,Domnica,-sotia-pictorului-din-Ostrov
006: Alfred Hamm – Ahamm, cum îşi semnează el lucrările – în curtea casei din Ostrov
006--in-curtea-casei-din-Ostrov
007 …gustând din moşmoane coapte (lângă moşmonul din grădină): „L-am plantat când am venit aici, a trecut pe rod după 7 ani…”
007-..
008: …privind spre grădina din spatele casei (adică spre rădăcini: „Nu grădina din faţa casei ne ţine!…”)
008-..
009: atelierul din casa veche
#009-atelierul-din-casa-veche

Related Posts

Tags

Share This

3 Comments

  1. brod

    frumos povestit!

  2. hamm

    bonjour
    si vous voulez des precisions sur sa vie (‘et surtout de tout ce qu’il ment) je peux vous fournir tous les renseignements

  3. hamm

    lui et sa pouffiasse ont oublié qu’il y a une petite fille et une fammille… tiens on me censure..!! hihi

Leave a Comment

*