Adunarea Poeților – acasă la Sorescu

10.11.16 by

Adunarea Poeților – acasă la Sorescu

„Cu gluma și zvonul, poezia împarte capacitatea de a fi universală și pe buzele tuturor” iar, spre deosebire de alţi meseriaşi, poetul nu iese niciodată la pensie.

Prima parte a frazei îi aparține poetului german Hans Magnus Enzensberger, restul este o continuare banală pe care doar poeții o pot înțelege. Platon spusese că poezia este „acel lucru fragil, înaripat și sacru”, dar dacă vorbele bătrânului maestru metafizic vi se par prea… filozofice vă propun definiția poetei Marianne Moore: „grădini imaginare, în care se află broaște adevărate.” Nu că poeții ar fi broaște, iar grădinile nu ar fi populate și de alte ființe himerice.
Așa stând lucrurile (cu poezia, nu cu broaștele), vineri, 11 noiembrie, de la ora 17, poeții din Craiova, reuniți la sala “Ia te uită!” a TNC vă invită să-i ascultați în cadrul a ceea ce se va boteza cu numele „Adunarea Poeților – acasă la Sorescu”, un eveniment care își propune să menţină treaz spiritul poeziei în oraş şi să aducă aproape un public matur şi tînăr care însetează după spiritul calin sau, după caz, bătăios, al acesteia.afis-11-noiembrie-v2
Periodic, poeții astfel adunați vor sărbători Poetul Lunii (luna în curs, desigur), producţiunile sale vor putea fi ascultate, va fi celebrat un poet cu faimă şi „reînviat” fără apel la globul de cristal, ci doar pomenindu-l şi recitindu-i în conclav critic-amical poemele. Vor fi susținute conferințe și prelegeri despre poezie și poeți importanți din România, dar și străini.
Adunarea Poeţilor se va face la sala Ia te uită!, un spațiu primitor al teatrului, acolo unde încă se spune poezie – Acasă la Sorescu.
Publicul este ca de obicei așteptat cu căldură, cu poezie și bună dispoziție.

Incitator (s-a săturat să tot fie moderator…), Nicolae Coande.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*