ADRIAN NĂSTASE E LIBER LA RECIDIVĂ !

26.08.14 by

ADRIAN NĂSTASE E LIBER LA RECIDIVĂ !

Adrian Năstase e omul a cărui moarte s-a sinucis de sila propriului ei client! L-am cunoscut personal. Mi-a părut un intelectual de elită, educat însă inconștient de fatala sa aroganță. Acum, cariera sa politică e terminată. A fost un politican bun doar pentru el și pentru haita din jurul său, dar cu o soartă politică mult mai deplorabilă decât cea a lui Călin Popescu Tăriceanu. Acum câțiva ani, am scris un articol despre cultura sa ușor de sesizat. Apoi, la scurtă vreme, el a luat drumul școlii de actorie, jucând în două filme cu aceeași tematică: Mătușa Jilava și Mătușa Rahova. Acum, ca tot poporul, l-am văzut și eu la televizor declarând că, liber fiind, e curtat de niște multinaționale cu filtru. La eliberare și-a anunțat subtil posibilitatea de a se reîntoarce în ”fabrica pentru recidiviști”, adică în penitenciar, conștient fiind că mai există niște dosare în lucru. Spunând că a traversat deșertul – în 500 de zile, nu în 40, precum Moise -, a decretat cele 10 porunci, printre ele prioritate având o lege a grațierii, alegeri parlamentare anticipate, amnistie fiscală etc. Colac peste lumânare, are și o ofertă de la un guvern străin: președinte al celebrei Republici de la Ploiești. În ochii săi, fandacsia pare la ea acasă. El o numește ”extravaganță”. Cu trecutul rezemat de ușa pușcăriei, privea spre viitor cu niște sticliri în ochi caracteristice peștilor cu putrefacția estompată de stratul de gheață Am văzut un om istovit, pe care nici magul Băsescu nu-l mai poate reevalua. Singurul lucru decent pe care umbra fostului politician o mai poate face ar fi spargerea geamurilor PSD, căci, în ciuda declarațiilor unor farisei, precum Ponta sau Dragnea, Năstase nu mai e deloc dorit în partid. Pentru capii pesediști, el încă este periculos. Așadar, ar avea toate motivele ideologice să termopaneze șandramaua. Are mari șanse de reușită. Și are un aliat de nădejde, cloșcar bătrân, un fel de Machiavelli de Dâmbovița: Viorel Hrebenciuc ; cel care, chiar în ziua ”lăsării la vatră”, i-a făcut fostului premier niște avansuri învăluite în complimente poleite cu cacao. Deja e luată în calcul varianta retragerii din cursa prezidențială a lui Victor Viorel Ponta…
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*