Actorul din culise

25.11.14 by

Pe scena istoriei își joacă rolul tot felul de personalități, de personaje și de persoane. Unii sunt împărați, alții regi, alții președinți, prim-miniștri, miniștri, ambasadori, consilieri, consuli, senatori, deputați, înalți funcționari etc. Unii sunt oameni serioși, capabili, de bună credință, cu dragoste față de poporul și țara pe care o slujesc, gata să-și sacrifice propriile interese, uneori chiar viața, în folosul celor mulți; alții sunt excroci de înalt calibru sau găinari de duzină, ajunși prin nu știu ce concurs de împrejurări pe locurile pentru care nu au nici o chemare și competență. Unii sunt incoruptibili, alții sunt corupți până în măduva oaselor; unii sunt eroi, alții sunt trădători și comparațiile ar putea continua la nesfârșit. Fiecare își joacă un anumit rol pe această scenă imensă, dar toți, absolut toți jură pe tot ce-i în cer și pe pământ, că tot ceea ce fac și tot ceea ce vor face este numai și numai în slujba Marelui Actor, Măria Sa Poporul. Asta mai ales înainte de a ajunge în funcțiile respective. Își mai aduc aminte de astfel de promisiuni de câte ori au nevoie să smulgă Marelui Actor câte un vot, câte o confirmare, că ei pot să rămână acolo unde sunt. Cu un tupeu care frizează buna-cuviință, actori de tot felul aduc Marelui Actor câte o floare, câteva boabe de orez sau de zahăr, puțină făină, câteva sticle de bere, pungi, ziare, pupături, laude, promisiuni și altele asemenea. Și Marele Actor, jucând rolul unui naiv copilăros nu respinge nimic. Se face că nu înțelege cum stau lucrurile, se face că-i crede pe toți, că-i iubește, că-i aplaudă, că-i laudă. Tot un rol! Actorii mărunți nu uită niciodată să-i ceară Marelui Actor biruri tot mai mari și tot mai multe, corvoade pentru orice. Adesea îi cer să fie când vacă de muls, când carne de tun. La vreme de pericol, către Marele Actor se îndreaptă toți și-i cer și bani, și bucate, și muncă, și eroi, care să fie presărați pe câmpurile de luptă….
Marele Actor e ținut, de regulă, în culise. Cuvântul lui de acolo nu se aude. E prea mare hărmălaia celor de pe scenă. Nu i se aud nici suspinele, nici oftatul, nici înjurăturile. Este scos doar din când în când, la anumite ocazii, să aplaude pe străzi, în piețe, cu prilejul unor vizite ale actorilor mărunți, cu prilejul unor sărbători etc. I se spune dinainte cum trebuie să joace, cum trebuie să facă, ce să zică, ce să cânte, cum să aplaude. Cu o răbdare rar întâlnită, cu o superioritate greu înțeleasă, Marele Actor își joacă rolul care i se dă la ,,capete de secol”, când este scos din culise. De fiecare dată pare naiv, pare că nu înțelege ce se întâmplă cu el, că nu știe ce-i manipularea, nu știe ce-i înșelăciunea, minciuna, necinstea, interesul, jocul perfid.
Marele Actor nu este prost, așa cum cred unii. Are o filozofie a lui de viață, o răbdare și o înțelegere superioară a lucrurilor și vremurilor. El socotește că toate sunt cu știrea și cu voia lui Dumnezeu. Unele zice că-i sunt trimise spre mângâiere, altele spre pedeapsă, altele spre întărire. Există, însă, situații, când Marele Actor își pierde răbdarea. Când vede că cei de pe scenă uită de ce sunt acolo și piesa numită istorie devine o bulibășeală de derbedei, un păienjeniș de infractori, o cloacă de incompetenți, își iese din fire. Să te ferească Dumnezeu de mânia Marelui Actor. Când îl cuprinde, iese din culise și ocupă scena. Nimeni și nimic nu-l mai înspăimântă, nu-l mai convinge că nu are dreptate, că trebuie să intre la loc în culise. Este gata să meargă până la jertfă, numai să facă curățenie pe scenă. Piesele pe care le joacă cel mai frecvent în astfel de cazuri se numesc, de regulă, răscoale și revoluții. Acestea zgâlțâie scena din toate încheieturile, o udă cu sânge, o arde până în temelii și apoi construiește alta. Actorii de ocazie, care-l scoseseră din sărite mai înainte fug ca șobolanii la cutremur și se ascund, dacă mai apucă, prin crăpăturile pământului sau aiurea. Descoperă atunci, ca nimeni altul, un rol nou, un text nou, necunoscut. Poate poetul George Coșbuc a reușit să noteze cel mai fidel câteva crâmpeie din textul acestui rol, pe care-l rostește Marele Actor în momentele lui de furie de nestăpânit: ,,Flămând şi gol, făr-adăpost, /Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, /Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut/ Şi câine eu ţi-am fost!/ Ciocoi pribeag, adus de vânt, /De ai cu iadul legământ/ Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!/ Răbdăm poveri, răbdăm nevoi/ Şi ham de cai, şi jug de boi,/ Dar vrem pământ!”// O coajă de mălai de ieri/ De-o vezi la noi tu ne-o apuci./ Băieţii tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri./ Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:/ Nici milă n-ai, nici crezământ!/ Flămânzi copiii-n drum ne mor/ Şi ne sfârşim de mila lor -/ Dar toate le-am trăi uşor,/ De-ar fi pământ!”/
Marele Actor știe bine ce vrea în momente de cumpănă și zbucium. Dacă cineva l-a subapreciat s-a înșelat; dacă l-a nedreptățit, e vai de pielea lui. Tot Coșbuc știe să prindă în versurile lui inegalabile asemenea stări: ,,N-avem puteri şi chip de-acum/ Să mai trăim cerşind mereu,/ Că prea ne schingiuiesc cum vreu/ Stăpâni luaţi din drum!/ Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,/ Să vrem noi sânge, nu pământ!/ Când nu vom mai putea răbda,/ Când foamea ne va răscula,/ Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa, /Nici în mormânt!”/
Așadar, Marele Actor merită mai multă atenție. Cine se joacă cu el, se joacă cu focul! Să nu fie!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*