***

11.12.12 by

***

Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi

cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,

când te lasă inima să-l visezi :

„Dragule, aici a început deja.

Nu mai poate dura mult

până începe şi la voi.

Cubuleţele de pământ sar zi şi noapte

ca dopurile de şampanie

de pe răposaţii pe care-i învelesc.

Cele acoperite de iarbă prea uscată

se aprind şi luminează ca trasoarele.

Al meu cel puţin aşa s-a aprins.

Noi, sinucigaşii, ne-am trezit fiecare

aşa cum ne-am făcut felul.

Unul cu un cuţit în inimă,

altul cu glonţul în creier,

altul cu venele deschise.

Însă se lucrează din greu la imagine.

Eu am primit acelaşi maiou flendurit

în care m-am spânzurat

şi te aştept tot cu ştreangul la gât,

dar rafiei i s-a poruncit să înflorească,

iar Dumnezeu pictează fluturi

pe fiecare petală din ştreangul de flori,

atent de parcă mi-ar fi

cel mai bun prieten

bărbierindu-mă pentru nuntă”.

Aici te trezeşti. Cami doarme liniştită,

pijamaua cu Tweety se ridică şi coboară lent,

din pătuţ se aude motoraşul cu muci

din năsucul lui Sebastian.

Ca de obicei, după dezastru

lumea e perfectă.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*