Conturul unei șoapte

30.09.19 by

Conturul unei șoapte

Îmbrățișați, în tăcerea eterică îți ating surâsul pâlpâit.

De undeva din adâncuri îți răsare

azurul intens din priviri.

Cu inflexiuni colorate, vii, inefabile,

de nepovestit prin slove,

ne sunt toate clipele,

brodate spontan,

în complexitatea lor,

într-o nebănuită călătorie,

asemeni misterului ceasului din perete

și-a orelor desprinse,

ca frunzele

de toamnă blândă

peste țărmul mării noastre,

ce trec, în dansul lor, fără a le simți.

Tic-tac, tic-tac… Tic-tac, tic-tac…

Căldura șoaptei tale îmi poartă pașii spre mine.

Aici sunt eu, trestie înălțată spre soare,

lângă tine plutesc amintirile.

Fără să mai aștepte,

coridoare greu de atins

îți dau târcoale.

Pe drum, o cărare

ne-așteaptă

albul înghețat al gândurilor.

29 septembrie 2018

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*