2012 – Anul Ion Luca Caragiale

01.02.12 by

2012 – Anul Ion Luca Caragiale

Anul 2012 marchează împlinirea a 160 de ani de la naşterea dramaturgului Ion Luca Caragiale şi a o sută de ani de la moartea  sa, la Berlin, în vara anului 1912, ocazie cu care textele dramaturgice ale scriitorului vor fi puse in scenă de mai multe teatre din țară.

 

Integrala Caragiale la Teatrul de Comedie

 

În ultimile zile ale lui ianuarie, Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea a marcat începutul anului Caragiale și a zilei de naștere a dramaturgului, prezentând timp de patru seri pe scena Teatrului de Comedie din București o integrala Caragiale. S-au jucat piesele: „D-ale carnavalului„, în regia lui Aurel Palade, „O noapte furtunoasă„, „Conu Leonida faţă cu reacţiuneași O scrisoare pierdută„, toate trei în regia Doinei Migleczi.

 

 

Evenimentul și-a propus să marcheze deopotrivă începutul Anului Caragiale cât și ziua naşterii dramaturgului, 30 ianuarie.

 

Alte două propuneri interesante a piesei „O noapte furtunoasă” sunt spectacolul lui Alexandru Dabija de la Teatrul Naţional din Iaşi şi spectacolul lui Mircea Cornişteanu, de la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova. La Naționalul craiovean mai este jucat și un „Conu Leonida …, în regia Dianei Dragoș.

 

Tot Alexandru Dabija a pus în scenă la Teatrul de Comedie din Bucureşti „O scrisoare pierdută„, cu o distribuţie plină de vedete, de la Marcel Iureş (Caţavencu), Marius Florea Vizante (Ștefan Tipătescu) la George Mihăiţă (Agamiţă Dandanache), Valentin Teodosiu (Zaharia Trahanache) și Dorina Chiriac (un cetățean turmentat).

 

Teatrul Naţional din Cluj prezintă „Conu Leonida faţă cu reacţiunea„, în regia lui Laurian Oniga iar sâmbătă 4 februarie în Sala Mare are loc premiera cu spectacolul „D’ale Carnavalului” în regia lui Mona Marian.

 

D’ale carnavalului” a  mai fost pusă în scenă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, de Silviu Purcărete, cu Ofelia Popii în rolul Miţei şi Constantin Chiriac în rolul lui Pampon.

 

Integrala Caragiale la Naționalul bucureștean

 

Teatrul Național din București are în plan pentru acest an o integrală Caragiale așa după cum anunțase Ion Caramitru în toamna anului trecut. Silviu Purcărete va regiza „Conu Leonida … „, Alexandru Dabija un spectacol colaj iar Radu Afrim va pune în scenă drama „Năpasta„, piesă pentru care marele dramaturg a fost acuzat de plagiat, motiv pentru care a fost nevoit să părăsească țara.

 

Coregraful Gigi Căciuleanu are în plan un spectacol inspirat de textele lui Caragiale, în ce timp Horaţiu Mălăele va monta „O scrisoare pierdută„.

 

Momentan, în repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti – ce poartă şi numele dramaturgului – există doar spectacolul „O noapte furtunoasă„, în regia lui Felix Alexa, o premieră din anul 2002, cu Mircea Rusu (Dumitrache), Orodel Olaru (Nae Ipingescu), Dan Puric (Rică Venturiano), Mihai Călin (Chiriac) și Irina Movilă (Veta).

 

Mai era în plan un proiect cu spectacolul „D’ale carnavalului„, în regia lui Alexandru Tocilescu, proiect care a rămas suspendat din cauza morții neașteptate a maestrului Tocilescu.

 

Cu montări mai vechi sau mai noi, anul Caragiale este așteptat cu mare interes de public.

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*