1 Decembrie – coroana unui ideal

14.12.17 by

1 Decembrie – coroana unui ideal

Ziua de 1 Decembrie 1918 o socotim ziua realizării României Mari, Ziua Națională a României. Este adevărat, dar nu e de ajuns. Ziua aceasta a fost ștampila, care s-a pus pe un document scris de-a lungul a două mii de ani de poporul român. Este coroana unui ideal pentru care s-au jertfit mii de strămoși de-a lungul veacurilor. Ea s-a zămislit pe-ncetul din conștiința noastră de neam cu aceleași origini, cu aceeași limbă, cu aceeași religie, cu aceleași doine, cu aceleași veșminte de sărbătoare, cu aceleași hore, cu aceleași aspirații, cu aceleași datini, cu aceleași lacrimi, cu același sânge:
În ciuda faptului că puteri colosale din jurul nostru ne-au împărțit în țări și țărișoare, granițele politice au fost artificiale. Ele nu au putut niciodată să împartă cu adevărat poporul român. Întotdeauna am știut că peste Carpați sunt români, peste Prut sunt români. În cumpăna nopții, misionari ai nației au trecut munții pe cărări de taină, sfidând grănicerii și pericolele, și au dus în Transilvania sacii cu cărți în limba română, pentru ca să aibă și frații de acolo carte de slujbă pe limba lor. Când un stat românesc a fost implicat într-un război, în care trebuia să-și apere hotarele și libertatea, frații din celelalte state românești au trecut granițele și și-au oferit brațele, mințile și viețile pentru îndepărtarea primejdiilor. Cei de acasă au rechiziționat bani, cereale, fân, haine și tot ce a mai fost nevoie, ca să trimită pe front celor implicați în luptă. Fiecare război al unui principat român a mobilizat conștiințele tuturor românilor.
Anul 1918 a fost un an crucial, astral din istoria noastră. Atunci Și-a întors Dumnezeu fața spre români și le-a zâmbit. Prea multe jertfe dăduseră pe câmpul de luptă, prea mult sânge românesc cursese, prea multe lacrimi spălaseră obrajii în fața icoanelor și altarelor. Nimeni nu i-a obligat pe bucovineni, pe basarabeni, pe transilvăneni, pe bănățeni, pe maramureșeni să voteze toți ca unul Unirea cu Țara. Atunci a fost momentul prielnic și ei au avut înțelepciunea de a nu-l rata. Prea multă apă cursese pe Dunăre, pe Tisa și pe Nistru în așteptarea acestui moment. De multe ori s-a zis că românii n-au avut parte de conducători înțelepți, dar realitatea dezminte o asemenea afirmație. Au avut conducătorii potriviți în momentele cruciale, care au știut să mânuiască fie sabia, fie diplomația, fie înțelepciunea politică și astfel am putut să ne strecurăm printre coloși două milenii și să supraviețuim în istorie ca popor și ca stat. România Mare s-a realizat prin unirea Româniilor Mici. La această unire au lucrat toți ostenitorii de limbă, conștiință și cultură românească, începând cu smeriții preoți, care învățau copiii din parohia lor să citească, să scrie, să socotească în tinda bisericii, continuând cu știuții și neștiuții învățători și dascăli de la catedră, cu cei care au scris, au copiat ori au tipărit cărți, cu cei care au făcut ceva, cât de puțin, pentru a-și conștientiza semenii privind originea, continuitatea și unitatea lor ca neam. Tocmai din cauza aceasta, cei ce s-au opintit să ne maghiarizeze, să ne rusifice, să ne sârbizeze timp de sute de ani s-au recunoscut a fi neputincioși și politica lor mârșavă. Poate la 1918 puteri interesate au vehiculat ideea că ,,Româniile mici” dacă s-ar alipi marilor puteri ar avea un viitor fericit, iar populația un trai mai bun. Asemenea sirene nu au reușit să amăgească pe români. Ei au preferat să revină în același vad cu frații lor, chiar dacă aceștia erau mai săraci, mai înapoiați economic, cultural etc. Tocmai de aceea s-au ridicat toți ca unu și au afirmat, fără putință de tăgadă, că ei sunt români și numai în România le este locul. Atunci, în acel sfânt 1918, s-au ridicat românii la Chișinău, la Cernăuți și la Alba-Iulia și au votat în unanimitate Unirea cu Țara. Hotărârea lor a fost atât de fermă, încât marile puteri nu au avut decât să recunoască realitatea, respectiv Unirea și România Mare.
Anul 1918 a adus atâta entuziasm în rândurile românilor, cum rar îi este dat unui popor să trăiască. Rezultatele s-au văzut curând. Perioada 1918-1940 a fost cea mai frumoasă perioadă din istoria noastră. Pe fondul unei grave crize economice naționale și internaționale, poporul român a dat lumii cele mai strălucite valori și personalități din domeniul științei, culturii, artei. Din păcate, majoritatea acestora au sfârșit mai târziu în gropile comune de pe lângă închisorile de la Jilava, Pitești, Gherla, Sighetul Marmației, Aiud, Periprava etc.! La 1918 ne-am dovedit și noi, românii, suficient de maturi, asemenea italienilor, germanilor, polonezilor, sârbilor, cehilor, slovacilor, letonilor, lituanienilor și altora, care au înțeles că e momentul prielnic să-și ia soarta în mâini și să-și proclame drepturile, în spiritul veacului al XX-lea. Unirea de la 1918 nu a fost impusă de puteri străine, ci doar recunoscută de acestea; nu a fost rezultatul propagandei și lucrării unei elite de intelectuali, ci a fost lucrarea întregului popor român; Unirea a fost pecetea unei lupte de veacuri, unei aspirații sfinte ,,de a fi frații împreună”, după cum grăiesc cărțile și cântările bisericești.
Unirea de la 1918 a fost cadoul pe care generația de români de acum o sută de ani l-a făcut generațiilor următoare, ni l-a făcut nouă celor de azi, copiilor noștri, nepoților și strănepoților. Acest cadou sfânt trebuie păstrat, indiferent cât de mare ar fi prețul și sacrificiile.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*