“Pelegrin prin Craiova”

01.12.11 by

Două manifestări plastice petrecute în două marţi consecutive: desenatorul, pictorul, acuarelistul şi nu în ultimul rând profesorul Pascu-Gheorghe Alexandru a vernisat în 25 octombrie o expoziţie de desen şi acuarelă la Casa de Cultură a Municipiului Craiova şi pe 1 noiembrie o expoziţie de pictură şi desen la galeria “Arta” a Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Craiova. Evenimentele nu au trecut neobservate şi au adus surprize. Numitorul comun al celor două expoziţii a fost desenul. Nu orice desen, ci desen în peniţă inspirat en plein air craiovean, cu clădiri monumentale vechi sau noi, cu străzi şi intersecţii care scot în evidenţă o frumuseţe de cele mai multe ori neobservată de localnicul grăbit. Şi mai mult, asemenea oricăror lucrări de grafică, autorul şi-a adunat micile bijuterii între copertele unui album, ce a apărut la Editura “Aius”, cu titlul “Pelegrin prin Craiova”, cu prefaţă semnată de Florin Rogneanu. În momente în care pe piaţa locală aproape că au dispărut cărţile poştale ilustrate, aşa cum remarca artistul, în toate oraşele mai mari sau mai mici ale Europei, cu potenţial turistic foarte mare sau modest, se găsesc de vânzare desene de dimensiuni diferite, realizate în tehnici diverse şi pe supoturi care mai de care mai atractive. În consecinţă, efortul artistic făcut de Pascu-Gheorghe Alexandru este deocamdată unic în Craiova şi cu atât mai special, mai demn de remarcat. Desenele sunt făcute direct după natură, nu după fotografii sau altfel de modalităţi de a intermedia imaginea între realitatea ei fizică şi reflectarea pe suprafaţa desenată. Iată mai jos o înşiruire a obiectivelor cu potenţial turistice transformate de desenator în opere de artă, ca şi o posibilă motivaţie a alegerii acestora.

Un detaliu din faţada Primăriei de azi ce fiinţează în singura clădire proiectată şi realizată în Craiova de marele arhitect român Ion Mincu ca Banca Comerţului, iniţialele BC se regăsesc şi azi pe cele patru scuturi ornamentale de la intrarea principală, ca şi în centrul gratiilor forjate de la ferestrele primului nivel al instituţiei.

Universitatea a fost construită ca Palat al Justiţiei. În subsolurile acestei clădiri impozante au fost deţinuţi ţăranii participanţi la mult trâmbiţata de propaganda comunistă Răscoală din 1907, iniţiată în Moldova şi ajunsă pe meleagurile olteneşti.

Detaliu de faţadă la Muzeul de Artă găzduit de Palatul “Jean Mihail”. Construcţia a fost comandată la începutul secolului XX de către Constantin Mihail, unul din marii bogaţi ai vremii. Legenda spune că a vrut să acopere clădirea cu monede de aur, dar regele i-a condiţionat aprobarea de a;eyarea lor în dungă… A murit înainte să-şi vadă palatul gata, dar a rămas moştenire celor doi fii: Nicolae şi Jean. Primul, fratele mai mare, a stat mai mult la Paris, unde a şi murit. Cel mic, Jean, a trăit la Craiova până spre începutul cei de-a doua conflagraţii mondiale, de unde şi renumele palatului: “Jean Mihail”.

Judecătoria fiinţează în Palatul “Glogoveanu”, important cel puţin pentru că aici Tudor Vladimirescu a lucrat o perioadă pentru boierii Glogoveni şi pentru că l-a adăpostit pe Regele Carol I venit la Craiova cu mai multe ocazii: ca proaspăt Domnitor, în trecere prin oraş către fronturile de luptă în Războiul de Independenţă sau drept conducător al armatei, cu prilejul unor manevre militare. În grafica realizată de Pascu-Gheorghe Alexandru cu acest titlu este desenată de fapt o clădire anexă a Judecătoriei şi care este situată la câţiva zeci de metri în spatele acesteia.

Mutarea scaunului Băniei de la Strehaia la Craiova în 1495, în casa Craioveştilor, a însemnat naşterea a ceea ce numim azi Casa Băniei, sediul administrativ şi nu numai al judeţelor Munteniei din dreapta Oltului de atunci. După neamul domnitor al Basarabilor, între Carpaţi şi Dunăre, neamul Craioveştilor a fost al doilea ca importanţă. În 1699 Constantin Brâncoveanu a adus construcţia aproximativ în forma pe care o vedem azi. Între 1716 şi 1737 această clădire a fost sediul administraţiei impuse de Imperiul Habsburgic. Unii cârcotaşi, în special dintre cei care au văzut mai bine Ardealul sau chiar ţări din vestul Europei, regretă că n-au stat mai mult habsburgii pe-aici, că poate aveam mai puţine obiceiuri orientale împământenite: bacşiş, ciubuc, peşcheş etc.

Peisajul numit Str. N. Plopşor este dominat de volume curbe: turle (la Biserica Sf. Ilie), turnuri (la actualul sediu al BCR) şi balcoane (la blocul numit de craioveni “Ciufulici”). Dar subtilitatea informală constă şi în intrândurile ce flanchează banca amintită, respectiv străzile Olteţ şi Romain Rolland, fostă Copertari (care acum nu mai există ca fostă stradă comercială, cu aceeaşi valoare funcţională ca şi Lipscanii, cu care era paralelă).

Biserica Madona Dudu a fost construită pe locul unde a fost găsită într-un dud o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe.

Legenda spune că un bătrân evreu, negustor ambulant, după ce ostenise o zi întregă să-şi vândă din marfă pe la prăvălii şi ateliere, în fapt de seară s-a dus la o plimbare prin vecinătăţile casei sale să-şi limpezească gândurile de peste zi. Aşa a ajuns în livada Găianului, care se întindea lângă Ududoiul cel Mare. S-a aşezat sub un dud falnic, de trunchiul căruia îi plăcea să se rezeme. Uitându-se în sus zări ceva sticlind printre ramurile dudului, ceva ce sclipea neobişnuit, ceva ce da un fel de lumină aurie de-ţi lua ochii. Obişnuit cu sclipirea aurului care i-a trecut prin mâini de-a lungul timpului, bătrânul negustor se ridică şi dădu din creci la o parte să vadă mai bine. În faţa lui apăru o icoană de lemn, mare: Maica Precistă ţinând strâns la piept Pruncul. În ciuda faptului că era născut israelit, omul nostru era în acelaşi timp şi un negustor destoinic. Ca-n desenele animate, evreului i-au apărut sclipind în pupilele ochilor imaginea bănuţilor pe care ar fi putut să-i facă de pe urma acestei icoane. Egumenul de la Mănăstirea Jitianu sau de la Bucovăţ, ori vreo coniţă cu mila lui Dumnezeu în sân cumpără sigur o astfel de icoană, îşi zise. A luat icoana din pom şi cu ea sub anteriu s-a dus acasă. După un timp, sigur că nu-l mai întreabă nimeni de icoană, doar n-o furase şi nici n-auzise pe cineva c-ar fi pierdut-o, gândi că-i vremea s-o vândă. Urcă în pod unde-o ascunsese şi cu ea în tolbă voia să se ducă după muşterii. Dar ia icoana de unde nu-i. I-o furaseră. Se dusese pe apa Sâmbetei chilipirul. Asta e şi cu asta basta.

N-ar fi putut să spună că nu-i pasă şi supărat fiind paşii l-au purtat în livada Găianului până sub dud. Se uită în sus şi de-acolo îl privea Maica Precistă ţinând strâns la piept Pruncul. Cât ai zice peşte era în pom şi cu icoana pusă în tolbă. Se duse ţintă la un hagiu care-i era muşteriu şi începu să-i înşire ce icoană are, cu ce chinuială şi pe ce parale a adus-o de la Ierusalim şi, pentru că are mari belele pe cap vrea s-o vândă. Hagiul vru s-o vadă şi când evreul deslegă baierile de la tolbă, de-odată îl trecu un fior pe şira spinării, aşa, din creştetul capului până-tălpi. Se făcu lac de apă şi faţa i se făcu pe rând, de toate culorile, mai multe decât are curcubeului. Bătrânul se lăsă uşor pe-o laviţă. Uşor, cu poticneli, se-apucă să-i spună hagiului, aceluiaşi căruia puţin mai înainte îi înşira verzi şi uscate, adevărul: cum s-a plimbat prin livadă, cum s-a aşezat sprijinit de trunchiul dudului şi a zărit icoana, cum a luat-o şi a ascuns-o în podul casei lui, cum după o vreme s-a dus să ia icoana ca s-o vândă, dar n-a găsit-o. A crezut că i-au furat icoana şi de ciudă, umblând creanga, a ajuns în livadă, şi sub dud, şi de sus din dud îl privea icoana. A mai luat-o odată şi a venit direct aici. Şi acum iar nu are icoana.

Amândoi au început să creadă că la mijloc e o minune. Grăbiţi şi cu un gol în capul pieptului, se duc în livada Găianului. Icoana era acolo de unde evreul o luase de două ori. Mai iute ca săgeata vestea s-a împrăştiat prin târg. Astfel a ajuns şi la urechile boierului Găianu. Acesta era om evlavios, dar şi cu dare de mână şi a înţeles că trebuie să hărăzească livada Preacuratei. Pe locul dudului boierul a înălţat o biserică trainică cu hramul Maicii Precista. Şi-a venit toată suflarea Craiovei, şi-a intrat în biserică, şi a îngenunchiat, şi s-a rugat la icoana din tâmplă. Umblă vorba că aceasta e făcută din lemnul dudului între crecile căruia îi plăcea Preciste să se-odihnească. Aşa s-a edificat cea mai mare biserică din Oltenia: Madona Dudu din Craiova.

De regulă în zonele centrale ale urbei, localurile de colţ erau ori birturi ori cârciumi, spunea Florin Rogneanu la vernisajul primei expoziţii amintite. Aşa este şi cu subiectul din peisajul intitulat Intersecţia Filantropia, unde clădirea din colţul actualelor străzi Amaradia în stânga şi Constantin Brâncuşi în dreapta era până la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial cârciuma lui Dinu, în spatele căreia acesta a ridicat la roşu locuinţa, clădirea cu două nivele, sediul Societăţii de Asigurări Astra. Câteva case mai sus, pe Constantin Brâncuşi, se află actualele licee CFR şi Agricol, ambele martore ale vremurilor de excelenţă. Primul a fost sediul Liceului Militar Craiova, printre ai cărui elevise numără orfanul de tată, elevul fruntaş care l-a ales pe Eroul Necunoscut dintre eroii de la Mărăşeşti spunând “Acesta este tatăl meu!” şi pe Ion Gheorghe Maurer, viitor preşedinte al Consiliului de Miniştri al României. În ceea ce priveşte al doilea liceu, fosta Şcoală de Arte şi Meserii din Craiova este cea care l-a dat ţării şi lumii pe Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne.

Piaţa Elca, cum o numeşte artistul, este de fapt Piaţa Veche aflată pe locul fostei Pieţe Elca, situată la rândul ei pe locul fostului târg al Craiovei, mutat de pe acest amplasament în urmă cu vreo trei sute de ani. Dar Piaţa Veche va dispărea şi ea pentru că terenul a fost retrocedat fostului proprietar, care l-a vândut unor investitori. Punct.

Desenul intitulat Parcul Romanescu are în prim-plan un parapet de pod ce deserveşte o alee pietonală. Parapetul pare a fi din lemn, dar este făcut din beton armat. Este prima utilizare a acestui material de construcţie în Craiova şi a fost realizată în 1903 de Gogu Constantinescu, cum avea să spună Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă craiovean la vernisajul primei expoziţii a lui Pascu-Gheorghe Alexandru de care am amintit. Gogu Constantinescu a fost şi el fiu al urbei, a absolvit Liceul “Carol” I şi ajuns savant în panteonul mondial ca inventator al sonicităţii.

Calea Unirii (actuală). Hotelul şi restaurantul Minerva îl amintim pentru că aici îşi acompania cântecele ce aveau să devină şlagăre Ion Vasilescu şi nu de puţine ori interpreţi au fost craioveanca Ioana Radu sau Maria Tănase. Celebra construcţie a fost terminată la începutul secolului XX. Acest monument de arhitectură în stil maur a fost făcută de muncitori italieni. Meseriaşi analfabeţi, dar meseriaşi. Peste un timp lucrătorii noştri erau şcoliţi, dar nu mai erau meseriaşi … Vezi blocurile noastre cele de toate zilele.

Calea Unirii (veche) sau Uliţa Mare era axul central al Craiovei de altădată şi nu numai de altădată. Era străjuită de mai multe palate aparţinând boierimii locale, de impunătoarele sedii ale Prefecturii şi Băncii Naţionale, de alte bănci ca: Oltenia, Agricola, România Craiova, Banca Generală a Ţării Româneşti ca şi de o puzderie de magazine de lux sau prăvălii de mâna întâi. În zona centrală din Calea Unirii plecau spre răsărit actualele străzi Al. I. Cuza, Olteţ, Romain Rolland, Lipscani şi Kogălniceanu. Străzile aveau mică distanţă între ele. Fiecare latură stradală avea o salbă de case negustoreşti, cu câţiva metri lăţime la trotuar, suficienţi pentru o uşă de intrare şi o vitrină, iar la etaj se afla locuinţa negustorului. Nu era loc de curte pentru că metrul pătrat de pământ aici era extrem de scump.

În peisajul surprins de Pascu-Gheorghe Alexandru se observă caldarâmul, strada fusese pietruită încă de prin 1840, o birjă trecând prin faţa Hotelului Minerva, dar şi un ţăran ce căra în cobiliţă produse de vânzare (zarzavaturi?, iaurt?). Dovadă a importanţei pe care o avea acest areal, intersecţia Căii Unirii cu Lipscanii spre est şi Madona Dudu (fosta Uliţă a Maicii Precista sau Precistei) spre vest a fost numită Răscruciul Mare, spre deosebire de cea numită Răscruciul Mic, aflat în Valea Vlăicii, de unde plecau drumurile spre Bucureşti, Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea şi Calafat (Calea Unirii), mult mai important azi datorită măririi vitezei de deplasare a oamenilor cu alte mijloace de transport şi diversificării intereselor.

Până la cutremurul din ’77 Unirii a fost “corso-ul” Craiovei. Seară de seară, iarna sau vara, orăşeni mai cu stare sau ţărani ajunşi la slujbe în oraş doar de-o săptămână, Unirii era Atracţia Universală. Lucrurile se petreceau cam aşa: de la Hotelul Palace la Hotelul Minerva jumătatea dreaptă din caldarâm, egală cu şapte-opt persoane aşezate în linie, coborau în pas de plimbare. De regulă conversau în grupuri de doi-trei sau chiar mai mulţi despre vrute şi nevrute. La Minerva coloana se întorcea la stînga-mprejur şi urca până la Palace, unde coloana iar se întorcea la stânga-mprejur. Dacă vroiai să te întâlneşti cu cineva nu era nevoie să dai o oră sau un punct fixe. Spuneai doar “Ne vedem deseară pe Unirii”. Cel care făcea propunerea se posta pe un trotuar lângă rigolă şi privea “defilarea” până îşi zărea partenerul cu care îşi dăduse întâlnirea. În spatele celor ce priveau mulţimea de pe bordură se aflau cei care aveau interese la magazinele aflate unul lângă altul, pe ambele părţi ale străzii. Acesta era “Unirii” în sensul curent al cuvântului, deşi strada cu acest nume începea din Valea Vlăicii şi se termina la Parcul Romanescu.

Prefectura a fost realizată în 1912-1913 de un excepţional arhitect, Petre Antonescu, cel ce avea să lase alte lucrări unicat în urma sa: Palatul Primăriei Generale a Capitalei (până în 2010), Cazinourile din Constanţa şi Sinaia, sediul Facultăţii de Drept, inegalabilul Palat Creţulescu şi Arcul de Triumf,

toate din Bucureşti. Cu denumirea iniţială de Palatul Administrativ din Craiova această clădire uimeşte şi azi prin prezenţa într-o interpretare originală a unor elemente ce vin din vechea tradiţie neaoşă: ancadramente de uşi şi ferestre, brâie, loggii şi pridvoare.

Piaţa Mihai Viteazu, Piaţa Carada, Ciuperca veche, Ciuperca nouă,Valea Roşie şi Str. Silozului sunt alte peisaje urbane ce întregesc reuşitul album “Pelegrin prin Craiova”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*